Fashion

OOTD: Little green dress

DSC_0481Nu știu voi cum sunteți, dar eu parcă toamna port rochii mai mult decât o făceam vara. Nu știu cum vine asta, dar imi plac combinațiile de rochii cu cizme, de rochii cu botine, cu ghete. Mi se pare că abia acum pot crea acele outfit-uri casual chic care mă avantajează și mă fac să mă simt cel mai bine în ceea ce port.

Astăzi vă prezint o astfel de ținută, cu o rochie ”fluidă”, asimetrică, dintr-un fel de dantelă, care se așază foarte frumos pe corp (chiar și pe acele siluete nu tocmai perfecte). Nu aveam nicio rochie verde și deși mi-aș fi dorit un verde mai intens, cred că acesta este cel mai potrivit pentru toamnă. Am fost  în dubiu dacă să-mi pun cizme lungi sau să iau botinele din imagini. Arată foarte bine rochia și cu cizme, dar am decis să-mi pun botinele. Doar o să mă satur și de cizme toată iarna😀 . Geanta maro este preferata mea pentru toamnă. Are o mărime potrivită și deși nu pare mare, uneori mă minunez câte intră în ea. Am ales un colier statement cu floricele din piele naturală. Îmi dă o stare de bine de câte ori îl port și este o pată de culoare (culori) la ținutele mai terne.

DSC_0491DSC_0511DSC_0501DSC_0503DSC_0464DSC_0478DSC_0465DSC_0473DSC_0482DSC_0505DSC_0485Rochie asimetrica dantela verde închis H&M

Botine bordo Benvenuti

Geantă maro CCC

Colier piele naturală handmade

Ceas Lorus

Curea piele no name

DSC_0442

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s