Wedding

Parfum de mireasă…Tu ce alegi?

perfume-boda-c571_c1158Bună fetelor! Cred că toate visăm la ziua nunții, fie ea mai apropiată sau mai îndepărtată. Eu recunosc că visez demult, nu mai e chiar atât de mult până la ea, iar în mintea mea au început să se ivească gânduri-gânduri (fie ele chiar și detalii ce pot părea nesemnificative sau pentru care poate părea simplu să iei o decizie. sursa foto

Mai am mai bine de un an până la acel moment, dar să nu vă mire dacă până atunci o sa vedeți câte un articol cu tematică de nuntă😀. Eu cu rochiile de mireasă am început demult pe blog (când habar nu aveam că o să mă mărit), o să urmeze probabil coafuri, machiaje, rochii pentru cununia civilă, pantofi și multe multe altele. Ador subiectul ăsta și l-aș fi abordat chiar dacă m-aș fi măritat și peste 10 ani.

Nu este greu de ghicit la ce m-am gândit astăzi, titlul o spune, poate părea simplu pentru acelea dintre voi care aveți deja un parfum-semnătură, dar pentru cele ca mine, care nu și-au găsit încă acel parfum unic, nu este ușor de ales. Probabil cele mai multe dintre voi nici n-au luat în seamă acest mic detaliu, poate că rochia este cea mai importantă sau pantofii, sau cum vă stă părul sau cum sunteți machiate în acea zi.

Eu însă consider și parfumul pe care îl purtăm în ziua nunții un detaliu demn de luat în seamă. Vrem sau nu, în acea zi intrăm în contact cu toți invitații de la nuntă, iar felul în care mirosim poate avea un impact plăcut asupra acestora. Nu putem să nu luăm în considerare că și mirele va fi impresionat de cum miroase aleasa lui, dar cel mai importantă este încrederea pe care ne-o dă fiecăreia dintre noi un parfum care să ne caracterizeze.

În caz că ați avut răbdare să citiți toată poliloghia, iată și variantele pe care le-aș propune eu unei viitoare mirese în ceea ce privește parfumul de purtat în ziua nunții (nu este un top).

Parfum SOMETHING BLUE – OSCAR DE LA RENTA

oscar-de-la-renta-something-blue-eau-de-parfum-pentru-femei___4

 Parfum ROMANCE – RALPH LAUREN

ralph-lauren-romance-eau-de-parfum-pentru-femei___6Parfum SIGNORINA – SALVATORE FERRAGAMO

salvatore-ferragamo-signorina-eau-de-parfum-pentru-femei___6

Parfum CHLOÉ  – CHLOÉ

chloe-chloe-eau-de-parfum-pentru-femei___7Parfum PRINCESS – VERA WANG

vera-wang-princess-eau-de-toilette-pentru-femei___6Parfum L’ELIXIR – NINA RICCI

nina-ricci-nina-lelixir-eau-de-parfum-pentru-femei___6

Parfum 212 VIP ROSÉ – CAROLINA HERRERA

carolina-herrera-212-vip-rose-eau-de-parfum-pentru-femei___2Parfum MARRY ME! – LANVIN

lanvin-marry-me-eau-de-parfum-pentru-femei___10

Am citit de curând un articol dedicat acestui subiect și mi s-a părut interesant să aflu că parfumul pe care îl alegem ar trebui să fie asociat cu mirosul florilor din buchetul de mireasă. Un alt sfat important era acela de a avea grijă ca parfumul mirelui să fie complementar cu cel al miresei, să nu fie ambele foarte puternice.

De asemenea, nu trebuie să exagerăm cu parfumul în ziua nunții. Pulverizați ușor după urechi, în zona unde bate pulsul și foarte suav în păr.

Luați în considerare că în ziua nunții mai mult ca oricând sunteți romantice și feminine, așa că un parfum floral, fresh este cel mai potrivit pentru o mireasă.

Cel mai important este ca parfumul ales să se potrivească gustului vostru, care să vă facă să vă simțiți frumoase și pline de încredere, iar mirosul parfumului să fie una cu personalitatea voastră.

Lista este deschisă, aștept cu mare interes propunerile voastre de parfum de nuntă (în comentarii). Sigur aveți un parfum preferat cu care și voi v-ați da în ziua nunții voastre…

Dacă ți-a plăcut postarea, urmărește Selena și pe facebook!

 

5 thoughts on “Parfum de mireasă…Tu ce alegi?

  1. eu am purtat in ziua nuntii Daisy de la Marc Jacobs, il cumparasem de curand, pentru ca vroiam sa am un parfum nou si acesta mi-a placut cel mai mult. il mai ochisem de cateva ori, dar se pare ca atunci a fost momentul. acum, dupa aproape 2 ani, sticla e goala, dar am sa o pastrez in continuare🙂

    1. Foarte dragut…si eu cred ca mirosul parfumului purtat in ziua aia iti ramane in minte mereu sau cand il simti la altcineva iti revin amintiri placute. Tocmai de aceea consider ca este important. Si eu m-am gandit la Daisy, dar si la Miss Dior, dar deja lungeam prea mult lista…🙂

  2. Eu voi purta chiar Marry me, pentru ca este parfumul meu special, cu amintirii vii, mi l-a daruit iubitul meu cand m-a cerut in casatorie. :”> Si am hotarat ca acesta sa fie pafumul pe care-l voi purta in ziua nuntii, pentru ca are o mireasma suava, delicata, dulce-florala, care ma duce cu gandul la povestea noastra, la ziua in care mi-a daruit inelul. Mi-am dat seama ca nu are rost sa caut alt parfum, pentru ca nu va fi la fel de pretios pt mine ca Marry me, plus ca sunt foarte pretentioasa la parfum, si cu greu gasesc ceva care sa ma reperezinte pe mine asa cum sunt.🙂 Aici e si povestea parfumului insotit de inel: https://dianalazarblog.wordpress.com/2015/12/13/da-pentru-totdeauna/

    1. Bună,Diana! Mulțumesc mult pentru comentariu. Acum ajung și eu la tine pe blog sa citesc povestea parfumului. Te pup! 😙

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s