Health

Review: Duș bucal Dental Spa

White-Teeth-cropped-Phase4Photography-FotoliaBuna, fetelor!

Vreau sa va spun că de vreo două luni sunt și eu ”posesoare” de aparat dentar.  Am hotărât să fac asta acum, la 23 de ani, și chiar dacă a trebuit să fac sacrificii (mi-am scos un dințișor- incisiv lateral- care era în plus, oricât de ciudat ar suna), sper din suflet ca la sfârșit să merite. Am mai avut aparat mobil la 13 ani, dar nu m-a ținut mai mult de câteva luni și evident dinții au rămas la fel. Acum am aparat fix ceramic și abia se vede, spațiul unde nu mai e dintele din cauza căruia s-au strâmbat și ceilalți începe și el să se micșoreze din ce în ce mai mult, chiar dacă au trecut doar două luni.

În momentul în care am hotărât să-mi pun aparatul dentar, am început să-mi fac mai multe griji și pentru igiena orală, deoarece am auzit mituri cum că dantura este mai expusă cariilor atunci când porți aparat dentar. Așa că pe lângă periuță cu peri moi și cauciuc (nicidecum din cea electrică, din care am avut în trecut, dar nu m-a  impresionat așa tare), ață dentară și apă de gură, am mai introdus ceva în igiena dentară zilnică: dușul bucal Dental Spa.

Dușul bucal vine pe mai multe bucățele, dintre care una se monteză la chiuvetă și acolo rămâne, iar dușul propriu-zis (irigatorul) se pune la chivetă atunci când este utilizat. Are 5 capete (colorate) și un suport, așa că poate fi folosit de toți membrii familiei. Pe spatele cutiei în care vine sunt expuse clar instrucțiunile de montare și folosire, așa că, oricât de greu ar părea, este foarte ușor de montat și folosit. Nu se conectează la curent electric și nici cu baterii, ceea ce e un mare avantaj.

Jetul de apă poate fi reglat în funcție de cum vă place, iar apa trebuie să fie călduță. Eu am încercat și cu rece, dar poate deveni dureros. La primele utilizări poate fi mai greu de mânuit și gâdilă puțin la gingii, însă pe măsură ce îl folosiți mai mult, o să vă obișnuiți cu el.

Am observat că oricât de mult și bine mi-aș peria dinții cu periuța și cu pastă de dinți, la sfârșit când folosesc dușul bucal, acesta curăță mult mai bine spațiile interdentare, deci nu trebuie neapărat să aveți aparat dentar ca să utilizați un astfel de duș bucal. Eu  îl voi folosi și după ce scap de aparatul dentar (adică peste un an și ceva). Îmi place cât de curați îmi simt dinții și cu siguranță ajută și la împiedicarea depunerii tartrului, dacă vă confruntați cu așa ceva.

DSC_1177

DSC_1002

DSC_1168

DSC_1171

Dacă vă tentează un astfel de duș bucal, el poate fi achiziționat de pe  www.aqua-dent.ro și costă 150 lei.

Până pe 24  decembrie, cei de la Aqua-Dent oferă o reducere de 30 de lei, folosind codul ”CRACIUN”, care se introduce în momentul achiziționării de pe site. Eu cred că acest duș bucal poate fi și un cadou util de Crăciun pentru cineva apropiat vouă, care știți că are aparat dentar sau pur și simplu este foarte preocupat de igiena dentară.

În curând vă voi face o surpriză, iar una/unul dintre voi se va bucura de un duș bucal Dental Spa de la Aqua-Dent!

Voi ați auzit de dușul bucal, v-ar plăcea să aveți unul?

Dacă v-a plăcut postarea, urmăriți Selena- fii mai frumoasă și pe Facebook!

*produsul a fost primit spre testare

4 thoughts on “Review: Duș bucal Dental Spa

    1. Mie-mi place tare mult.În afară de faptul că-mi curăță bine dinții, mi se pare că masează gingiile acel jet de apă. Chiar este o senzație plăcută după ce treci de faza de gâdilat😀

  1. sincer, nu auzisem, dar suna foarte interesant, mai ales daca ajuta si in problema tartrului, cu care ma confrunt de ceva vreme
    -in legatura cu aparatul dentar,iti urez o dantura cat mai frumoasa si sanatoasa

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s