Fashion

Accesorii ”must have” toamna asta!

pizap.com13793645052931Vă spuneam la începutul primăverii că iubesc sezonul cald fiindcă îmi deschide ”apetitul” pentru haine drăguțe, colorate, feminine. Ei bine, de cum vine toamna cu ploi și frig, îmi cam dispare acest ”apetit” și parcă nu-mi mai vine să ies din blugi și pulovere călduroase. O fac totuși, nu vă imaginați că din septembrie până în martie mă îmbrac doar în blugi, dar parcă tot nu mă simt ca într-o rochiță vaporoasă cu floricele și sandale cu platformă.

Nu sunt adepta ținutelor în gri și negru sau foarte sobre, dar cum anumite circumstanțe cer acest stil (vezi job), mă gândesc tot mai serios ca în această toamnă-iarnă să adaug în colecția mea de accesorii unele care să dea personalitate tocmai acestor ținute sobre și să le înveselească. Deși am fost de când mă știu adepta bijuteriilor finuțe și aproape insesizabile, nu pot să nu remarc cât de bine arată bijuteriile statement, accesorii fashion ce scot orice ținută din anonimat.

Întâmplător, în urma unui ”Like” dat de o prietenă nu de mult, am ajuns pe site-ul kholier.com, magazin online ce descrie exact tipul de ”fashion accessories” pe care îl caut eu în acest moment. Mi-a plăcut mult ce am găsit acolo: coliere pentru care este imposibil să nu primești complimente, brățări colorate și vesele, cercei care pot aduce un zâmbet pe fața celei/celui ce-i privesc.

Și ca să repet veșnicul clișeu conform căruia ”o imagine face cât o mie de cuvinte”, o să împărtășesc și cu voi câteva imagini cu accesoriile ce mi-au atras mie atenția pe kholier.com și mi-e greu să mă hotărăsc ce îmi place mai mult.

Coliere:

KH-10047-750x750KH-10046-750x750KH-10040-750x750KH-10023-750x750

Brațari:

KH 20004A-750x750KH 20004B-750x750Cercei:

30030-750x750KH 30018C-750x750Nu-i așa ca sunt adorabile?

De obicei studiez cu atenție magazinele online înainte de a face o comandă și am fost surprinsă de costul convenabil al transportului în cazul în care cumperi de pe kholier.com. Este vorba de 6 lei pentru București și 15 lei pentru provincie (ceva mai mult, dar clar mai puțin față de prețul practicat de alte magazine online). Iar produsele ajung în 1-2 zile lucrătoare. Eu cred că un preț accesibil al transportului ar aduce mai multe cliente/ clienți și chiar trebuie să recunosc că de multe ori am renunțat la a cumpăra online din cauza costului foarte mare de transport.

Acum tot ce-mi rămâne de făcut este să mă hotărăsc ce accesorii îmi plac mai mult de pe Kholier.com. Vouă ce vă place?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s