Nails

NOTD: Farmasi 38

DSC_0048Planuiam demult acest NOTD, dar abia acum am reuşit să-mi fac unghiile cu Farmasi nuanţa 38 şi să apuc să fac şi poze.

Când mi-a ajuns oja, am fost puţin dezamăgită pentru că nu era nuanţa pe care o văzusem eu pe site, dar după ce mi-am făcut unghiile, mi-am dat seama că-mi place destul de mult.  Este o nuanţă foarte frumoasă, însă nu aş şti exact să o denumesc. Poate cărămiziu-portocaliu (?)

Îmi place că are o strălucire aparte, dar nu e o nuanţă kitchoasă.

Am aplicat iniţial o bază transparentă de la Rimmel şi apoi un singur strat de Farmasi nr 38. E printre puţinele oje pe care eu le aplic într-un singur strat, lucru ce mă bucură deoarece economisesc timp. Ulterior am aplicat soluţia de uscare rapidă de la Kallos.

Un minus al acestui lac de unghii e mirosul foarte înţepător de petrol.

În ceea ce priveşte rezistenţa, nu mi se pare mult diferită de a altor oje, adică aprox. 4 zile, însă depinde şi de activităţile casnice în care ne implicăm unghiuţele.

Gama de nuanţe de la Farmasi este printre cele mai bogate pe care le-am văzut şi sunt multe pe care mi le-aş dori.

În magazinul online Farmasi, lacul de unghii costă 6 lei, însă la standuri am văzut că s-a mai scumpit (nu mai ştiu exact unde l-am văzut cu 8 lei, ceea ce mi se pare cam multişor)

Şi acum să vă las cu imaginile. Unele sunt făcute cu blitz, altele fără pentru a reda exact nuanţa.

DSC_0033

DSC_0037

DSC_0041

DSC_0043

DSC_0045

Şi aşa e reprezentată nuanţa lacului de unghii nr 38 pe site-ul Farmasi:

Untitled

3 thoughts on “NOTD: Farmasi 38

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s