Reviews

Hidratare a la Cosmetic Plant

DSC_0117Probabil că cele mai multe dintre voi ati auzit de cremele de la Cosmetic Plant despre care scriu eu acum. Unele poate le-aţi şi încercat. Altele v-aţi gândit că sunt prea ieftine pentru a fi bune şi v-aţi cumpărat altceva. Eu pot spune că m-au trecut iarna aceste două creme şi sunt destul de mulţumită.

Cele două au fost într-un set pe care l-am cumpărat cu o săptămână înainte de Craciun cu scopul de a le face cadou. Nu are rost să mai spun cui, pentru că am fost atât de egoistă încât am decis să le păstrez pentru mine, mai ales că sezonul de iarnă l-am dedicat cătinei. Pe lângă cremele cu cătină de la Cosmetic Plant pentru îngrijirea tenului şi a mâinilor, toată luna decembrie am consumat zilnic câte o linguriţă cu cătină şi miere preparată de mama mea şi e prima iarnă în care nu am răcit deloc.

DSC_0120

Crema vitaminizantă de zi cu ulei de cătină şi măsline Cosmetic Plant

În primul rând trebuie să spun că este prima cremă de faţă pe care o termin fără să mă fi plictisit de  ea. Am folosit-o zilnic după curăţarea tenului şi înainte de aplicarea fondului de ten. Nu este specificat pentru ce tip de ten este, însă eu am un ten mixt şi pe timpul iernii nu pot spune că mi-a făcut mari probleme cu sebumul faţă de cele pe care le am în mod normal. Totuşi, trebuie să recunosc că pe timp de vară s-ar putea să fie cam grasă. Are un miros placut şi o culoare uşor portocalie. Intră repede în piele.

DSC_0125

Cremă pentru mâini cu ulei de cătină şi măsline Cosmetic Plant

Crema de mâini este cea care mi-a atras atenţia iniţial şi despre ea citisem prin blogosferă atunci când a apărut, dar am tot amânat să o cmpăr, deoarece creme de mâini am avut mereu mai multe şi niciodată nu reuşesc să duc vreuna la capăt.

Ce-mi place foarte mult la această cremă este faptul că intră repede în piele. Doar atunci cînd fac eu exces de zel şi apăs pe tub mai mult decât ar trebui, parcă mă chinui mai mult până o fac să se ducă, dar e doar din vina mea pentru că aplic prea multă. Sunt foarte mulţumită de cum arată mâinile mele după această iarnă în care nu am ieşit în nicio zi fără să mă dau cu crema de mâini, chiar dacă am avut şi mănuşi. Şi aceasta are o culoare uşor portocalie şi un miros plăcut. Descrierea oficială a cremei aici.

DSC_0123

Sunt foarte curioasă şi de laptele demachiant din aceeaşi gamă, pe care cred că îl voi încerca în curând. Aceste produse de la Cosmetic Plant conţin două îngrediente pe care eu le consider esenţiale pentru îngrijirea epidermei: ulei de cătină şi de măsline. Le recomand cu drag, mai ales că sunt şi bune şi ieftine. Se pare că da, mai există şi aşa ceva şi sunt şi produse româneşti.🙂

DSC_0126

4 thoughts on “Hidratare a la Cosmetic Plant

  1. Le-am incercat pe ambele. Crema de fata a fost cam grasa pt. tenul meu, am folosit-o pe gat si decolteu, iar crema de maini mi s-a potrivit perfect, inca nu am terminat-o, imi place si cred ca o voi recumpara, in ciuda faptului ca exista multe tentatii. Ma bucur cand gasesc produse romanesti care mi se potrivesc si imi plac!

    1. Eu ma bucur ca am folosit-o pe timpul iernii pentru ca a fost altfel absorbita de ten. Vara, asa cum am spus si in articol, s-ar putea sa fie cam grasa. Plus ca nu stiu ce factor de protectie are.
      Si eu sper ca romancele sa descopere produsele autohtone, care au formule din ce in ce mai bune si niste preturi accesibile.

  2. Am eu laptele demachiant din gama asta si e super-bun(sunt la a doua sticla). Se consuma greu(cred ca doua luni si jumatate ma tine) , demachiaza bine inclusiv ochii si e si bine formulat(am vazut o analiza pe un blog). Este cel mai bun lapte demachiant in ce priveste raportul calitate-pret.:)

    1. Multumesc pentru parerea ta, Aura. Trebuie sa mi-l iau si eu, mai ales ca Bioten-ul meu e pe sfarsite. Si parca as mai incerca si altceva.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s