Nails

NOTWinter: Burgundy :)

OLYMPUS DIGITAL CAMERAVă mai spuneam şi altădată că cel mai mult îmi place să-mi colorez unghiile în nuanţe calde. Dacă astă-vară am mizat şi eu ca şi voi pe tangerine tango, toamna şi iarna asta se pare că unghiilor le şade bine cu burgundy.

Mi-am încercat şi de data asta norocul cu un lac de unghii ieftin şi se pare că n-am greşit.

Este vorba de Golden Rose, lac pe care nu-l mai folosisem de ceva timp. Nu este o oja extraordinară, dar eu zic că îşi face bine treaba 2-3 luni, până mă plictisesc de ea😀

Este o un lac de unghii cam fluid, pensula este destul de subţire şi necesită câteva aplicări, insă nu face bule şi se întinde destul de bine. Eu am aplicat întâi o bază protectoare şi apoi două straturi de lac Golden Rose, iar rezultatul este cel care se vede. Se usucă destul de repede, însă trebuie să recunosc că nici nu mă ating de nimic vreo ora cel puţin. Poate o să pară amuzant, dar de multe ori îmi usuc unghiile cu foehn-ul numai să nu mi se strice.🙂

Din păcate, fotografiile nu mi-au ieşit extraordinare. Cele în care se vedea nuanţa reală erau cam mişcate, iar cele care erau nemişcate nu reflectau culoarea reală a ojei, ci era mult mai deschisă, spre roşu. Adevărul este undeva pe unghia degetului mic din a doua fotografie😛

DSCF5056

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s