Reviews

Ultimele cosmeticale din sertarul meu

…sau Haul, ca să fie mai fancy😛

Se pare că o plimbare prin oraş se poate lăsa cu câţiva lei buni mai puţin pe card, dar dacă ne trebuie, ne trebuie.

Poate nu chiar toate ne trebuie acum, dar cum să nu cedezi la aşa reduceri?

O să încep cu ce mi-am luat din DM, mai ales că respectivele produse le-am achiziţionat acum vreo săptămână şi ceva.

Ojă Maybelline COLORAMA  nr. 71

Cu oja asta probabil voi începe seria manichiurilor de toamnă-iarnă. Nu ştiu exact ce nuanţă să zic că e. Însă îmi place că are nişte particule strălucitoare, dar nu iese prea mult în evidenţă. Eu îmi doream ceva mai spre auriu (cum am vazut azi câteva nuanţe de la Farmec, dar seamănă totuşi destul de mult şi nu cred că îmi voi mai lua). Am avut-o deja o dată pe unghii. Este perfectă şi pentru unghiile lungi. A costat aprox. 7,5 lei, dar am vazut gama asta şi în C&A la casă, cu 8,9 lei. Habar nu am cât este la preţ întreg. Chiar aş fi curioasă. O sa mai scriu despre ea când o să am şi fotografii cu ea pe unghii. Este puţin mai deschisă decât se vede în fotografia mea.

Deospray Balea Triple Effect (fară aluminiu)

Da, nu are aluminiu şi m-am repezit la el de cum l-am văzut, mai ales că nu prea am văzut deodorant spray fără Al. Bucuria n-a durat prea mult pentru că acasă am observat că are alcool. De, era prea frumos să fie perfect şi mai ales la preţul ăsta de aprox. 7 lei. În fine, se va termina repede. Mie mi se pare că seamănă la miros cu un deodorant Nivea pe care l-am avut mai demult, iar ca protecţie, nu pot spune că m-a dezamăgit, de câteva zile de când îl folosesc. Revenind la alcool, m-a deranjat faptul că pe eticheta aplicată (în română) scrie că nu conţine alcool, coloranţi şi conservanţi, iar pe lista de ingrediente a ambalajului este trecut cu majuscule ALCOHOL, al treilea ingredient. Asta e, neatenţia mea. Cred că o să revin la deo roll-on. Mi se pare că prea poluez aerul cu chestiile astea. ca să nu mai zic că probabil plămânii noştri nu sunt prea mulţumiţi de atâta propan şi butan😦

Gel de duş Balea cu lămâie  verde şi aloe vera

Cred că am mai zis că gelurile din această gamă mi se par super având în vedere raportul calitate-preţ. L-am avut pe cel cu guave, acum l-am luat pe cel cu miros de lămâie verde şi probabil că urmează cel cu grapefruit. Celelalte din gamă mi se par puţin cam dulci pentru gustul meu, dar evident depinde de gustul, sau mai degrabă, mirosul fiecăreia. Cele care îmi plac mie sunt mai fresh şi ai senzaţia aia de prospeţime.

Şi să continuăm cu cumpărăturile de azi…

Acneogel de la Hofigal

Cam toată vara m-au chinuit nişte coşuri care s-au tot încăpăţânat să-mi pară pe maxilarul inferior, undeva sub barbă, de o parte şi de alta a ei. Nu sunt foarte vizibile, din fericire, dar parcă tot mă enervează, În mare, bănuiesc de ce s-au decis să-şi facă apariţia în zona aia. Am prostul obicei să stau cu mâna în barbă. Am încercat să mă “vindec” de acest obicei, dar coşurile tot nu vor să dispară. Nu am mai mult de două-trei în acelaşi timp, dar cum se vindecă unul, imediat apare altul, ca să nu mai zic de petele care rămân.

Aşa că, influenţată de vreo două blogeriţe care au scris zilelele trecute de Acneogel, m-am hotărât şi eu să mi-l iau. Probabil că apelam la Brevoxyl, dar am zis să-i acord mai întâi o şansă acestui produs naturist românesc, care este extrem de ieftin (6 lei) şi sper să aibă efect asupra monstruleţilor.

L-am folosit deja o dată şi pot spune doar că are, într-adevăr, efect astringent şi matifiant. Îmi simţeam pielea că mă strânge după ce l-am aplicat. Are miros de plante, dar e acceptabil. O sa revin cu impresii peste ceva timp.

Gel spumant antimicrobian Gerovital Plant

Îmi trebuie şi un gel de curăţare înainte de a aplica Acneogel, aşa că am ales să-mi iau acest gel de la Gerovital. Nu ştiu câte se pot spune despre un gel de curăţare. L-am folosit după ce m-am demachiat şi, evident, curăţă destul de bine tenul. Mirosul nu pot spune că este extraordinar, dar probabil că e mai bine aşa. Nu are parabeni. A costat 12 lei. Am mai scris despre Gerovital aici.

Demachiant Bioten cu miere şi cimbrişor

De data asta mi-am luat ce trebuia, şi anume demachiant Bioten pentru ten mixt, exact aşa cum îl am eu. Până acum l-am avut pe cel pentru ten sensibil şi uscat. Nu ştiu ce a fost în mintea mea când l-am luat. Cred ca mi-a plăcut mai mult mirosul sau nu-mi dau seama. Nu era nici ăla prea gras, dar sper să-mi fie mai potrivit ăsta.Cert e că mie îmi place foarte mult demachiantul Bioten. Curăţă bine, miroase plăcut, lasă un aspect catifelat. Pare cât de cât natural şi nu are parabeni. Costă 10 lei. Am mai scris şi aici despre el.

Mascara Colossal Maybelline Volum’ Express(cat eyes)

Sunt foarte dezamăgită de Scandal Eyes de la Rimmel, abia se observă că sunt dată cu rimel când îl folosesc, aşa că am zis să profit de oferta de la Maybelline, care are toate rimelurile la preţul de 19,99 lei.

L-am ales pe acesta pentru că era singurul cu peria curbată. Nu mai avusesem mascara cu peria curbată de prin liceu şi nu mai ştiam cum e. Sper oricum să fie mai bun decât Scandal Eyes.

O sa revin cu păreri şi despre acesta.

Balsam GO GO Kallos

Am văzut că-l cumpără multe fete în ultima vreme. Probabil că e nou apărut. Pe mine m-a convins preţul redus pe care îl avea azi, de nici măcar 4 lei. Nu am cine ştie ce pretenţii de la el. Are cam multe substanţe care nu mă mulţumesc. Dar să vedem. Este pentru păr uscat, cu vârfuri deteriorate.

Dischete demachiante Cleanic

Eu n-am înţeles, ei au permanent oferta asta cu “puiuţul” lipit? În orice caz, cred că merită. Aproape 7 lei pentru 170 dischete demachiante. Şi unele chiar bune.

5 thoughts on “Ultimele cosmeticale din sertarul meu

  1. Chiar mi-ai amintit că trebuie să dau şi eu o raită prin magazine. A propos, Acneogel unde găsesc? În farmacii sau la orice raion de cosmetice? L-aş încerca şi eu

    1. Eu l-am luat de la plafarul de la Lujerului, dar sigur se gaseste la toate magazinele naturiste. In magazinele normale nu cred, iar la farmacii nu stiu, dar e posibil sa aiba.

    1. Ultima incercare a mea in materie de geluri de dus este Cien ptr piele uscata din Lidl. Nu am pielea uscata, dar m-am gandit ca este mai hidratant. Este foarte cremos si face destula spuma. Si costa cel mult 5 lei. Chiar merita incercat!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s